marți, 11 octombrie 2016

De la Harghita la Mures - Ziua 4.


Noi sa ne intoarcem inca acasa? Ha, buna asta. Am reusit sa mai improvizam un plan, mai ales daca tot eram in centrul tarii, de ce sa nu profitam? Voiam sa mai ajungem intr-un oras nevazut pana acum, asa ca am punctat Reghin, Mures. Tot cu trenul! Mult am mai calatorit cu trenul zilele astea, asa ca ce mai conta o ora si ceva in plus? Conta mai mult sa vizitam, sa ne plimbam, sa exploram! Chiar daca timpul era limitat, pentru ca totusi in aceeasi zi ne intoarcem acasa in Bucuresti, am vrut sa profitam de timpul pe care il aveam de petrecut acolo.


In mare, am colindat strazile prin Reghin, nu am vizitat ceva anume in principiu, nu prea stiam ce anume sa facem, mai ales ca aveam doar 4 ore la dispozitie. Asa ca am ales sa vedem ce gasim in drum, se poate vedea acest in pozele de mai jos. :) Poate o sa mai revenim aici si o sa acordam mai mult timp orasului viorilor. :)


Biserica Evenghelica - Luterana, cea mai veche cladire din Reghin



Prin oras





Am ramas surprinzi de prospetimea orasului, desi nu este un oras mare, este foarte viu si muzical. Daca sunteti vreodata aproape de Reghin, nu ezitati sa il vizitati, s-ar putea sa aveti o surpriza placuta!
Din pacate, noi trebuia sa ne indreptam spre gara. Ne astepta un lung druuuuuum pana acasa si la cat de obositi eram, deja stiam ca o sa adormim imediat in tren.



Peisajele pe care le-am vazut acum din tren, de la Toplita, m-au lasat fara cuvinte. Cand am venit, fiind noapte, nu am putut sa vedem nimic si acum eram pur si simplu wow, cat de frumos se vedea cerul albastru! Cat de frumos se vedea tot!









Cam asta a fost experienta noastra harghiteana. Ne-am simtit foarte bine si cu siguranta vom reveni ca sa facem cunostinta cu Muntii Calimani asa cum se cuvine!

Ah da! Mica noastra prietena din Deda Bistra!


Read More




duminică, 9 octombrie 2016

Harghita rurala - Ziua 2 si 3.


  A doua zi am lasat in urma Toplita si ne-am urcat in trenul catre Deda Bistra de unde avea sa inceapa traseul nou catre Scaunul Domnului in Muntii Calimani. Peisajele vazute din tren erau frumoase si mai mult ca sigur ca ar fi fost si mai faine vazute pe o vreme senina, dar din pacate s-a instalat ploaia si parca nu mai voia sa se opreasca. Speram doar ca macar a doua zi cand trebuia sa plecam pe traseu sa se mai indrepte vremea. In Deda Bistra ne-am cazat la Pensiunea Sofia, pe care o recomand cu drag, este la doi pasi de inceperea traseului, iti ofera tot ce ai nevoie pentru a te simti bine si daca ai noroc poti sa si vezi un ursache sau doi. :p
Eram destul de infometati si indecisi daca sa mergem in Deda ca sa mancam, pentru ca acolo nu prea aveam optiuni. Insa era complicat cu drumul si probabil ne-am fi intors foarte tarziu. Exista microbuz care ajunge acolo si am si stat sa vedem daca ar veni, insa fara prea mare succes...dar hey, avem foisor, ditamai curtea, gratar, de ce dumnezo sa nu facem noi un gratar frumos si sa mancam linistiti afara cu o bere rece? Mno, asta am si facut si a meritat din plin, ca tare gustosi mai erau carnatii aia. Am mancat, am jucat cateva meciuri de ping pong si ne-am bagat la somn destul de fericiti. Teoretic trebuia sa ne trezim de dimineata, practic starea vremii nu prea tinea cu noi. Ploaie, ploaie, ploaie. Am dat snooze de 10x la alarma numai cand aruncam un ochi pe geam. Nop, mai dormim 10 minute...si inca 10 minute. Pana la urma am zis sa mergem, ca poate pe drum avem noroc. Mmmmnop.
 Am vrut initial sa mergem cum am stabilit, pe traseul ce incepe din sat, aproape de pensiune, insa era plin de noroi si nu prea stiam la ce sa ne asteptam. Am stat si am cautat variante si pana la urma am decis sa strabatem satele ce se intind pana la Galaoaia. Nu a fost o decizie rea in ansamblu, sunt foarte frumoasa si peisajele la fel. Nu mai fusesem niciodata acolo si chiar ne-am bucurat mult ca descoperim locuri si oameni noi.



Era toamna in adevaratul sens al cuvantului. Exploziile de culori vazute la tot pasul ne copleseau, creeau o atmosfera superba, iar impreuna cu cabanutele si casele insirate, era ceva wow.


 Exact cum am zis, de po-ves-te.




 Frunzele sunt verbe care conjuga anotimpurile. :)



 Am mai facut cateva pauze de sorbit niste ceai fierbinte, o cafea, o gustarica. Se lasase destul de frig si ploaia inca ne facea probleme, dar nu voiam sa renuntam atat de usor. Se mai oprea, iar incepea, parca se juca noi.   



Poveste! Si cum ne imaginam si noi acolo o cabanuta, ah, bine ar mai fi!

 Explozie de culori! <3



Am mai facut un mic popas cand am ajuns aproape de intrarea in traseu in Rastolita, unde am mai rontait ceva si am mai facut cateva poze.



Aici am auzit un zgomot de impuscatura sau ceva similiar care ne-a cam bagat in sperieti si am vrut sa plecam de acolo cat mai repede. La cam 100m mai in fata am intrat in sfarsit pe traseu, un urcus cat de cat sustinut prin padure si noroi. Dap, inca ploua si inaintam destul de greu. Stiam amandoi ca aveam de facut o alegere, dar niciunul dintre noi nu voia sa o zica cu voce tare, asa ca mai inaintam, amanand momentul cat puteam de mult. Padurea era foarte deasa si imensa. Putin infricosatoare, chiar, mai ales in conditiile de fata, iar luminozitatea era destul de redusa. Ce ne-a facut sa ne intoarcem, din pacate a fost sentimentul naspa pe care l-am avut dintr-o data. Nu stiam de ce, dar simteam ca daca inaintam mai mult nu o sa fie bine. Asta si faptul ca amandoi am auzit niste zgomote de animal, dar nu am zis nimic, crezand ca poate doar ni s-a parut. Insa cand am povestit ce am auzit, nu am crezut ca era deloc coincidenta. Am stat cateva minute in care ne-am gandit si cu parere de rau si putin (mai mult) intristati am ales sa ne intoarcem. Sentimentul m-a urmarit chiar mai mult timp dupa ce am iesit din padure. Am uitat sa mentionez ca in urma cam cu jumatate de ora intainte sa ajungem la acel popas, am vazut cateva gherute de ursache. In cele din urma, alegerea a fost una inteleapta, pentru ca dupa a inceput sa ploua si mai rau si decat sa se intample ceva rau, mai bine revenim in alta zi ca sa ne bucuram de traseu.

Drumul de intoarcere a fost mai rapid, pentru ca nu voiam sa ajungem pe intuneric. Am mai facut un mic popas la un foisor, unde am admirat cireada de vaci care se intorcea la casele lor. Culmea, ploaia se oprise si si-a facut prezenta si soarele si chiar si curcubeul, care ne-au acompaniat pana cand am ajuns in siguranta la cazare. 




Chiar incepusem sa poftesc la o placinta de dovleac. Acum cand ma uit la poza, parca mi se face pofta din nou. :))


Si chiar am ajuns pe inserate inapoi, cu o pofta de mancare imensa. Voiam sa gatim ceva de mancare, ne mai ramasese niste mancare de ieri facuta la gratar si am improvizat si am preparat o tocanita gustoasa. Dupa cina, ne-am decis sa ne luam frontalele si urcam putin, aproximativ 10 minute, pe traseul care incepea de langa pensiune. Am admirat din nou niste gherute de urs zarite in noroi si am mai mers inainte. Am ajuns intr-o poienita putin mai sus, aproape de curtea din spatele pensiunii si am admirat un apus aproape stins care se vedea superb. Ei bine si dupa am cam incremenit cand am vazut ceva negru care statea pe jos la cativa metri in fata noastra. Theo a devenit curios si a vrut sa inainteze si eu ii ziceam sa stea cuminte si sa ne retragem incet. Dar el, nu si nu. A directionat lumina frontalei spre "acel ceva" si nu se misca. Asa ca, in alte circumstante as fi zis din prostie, am inaintat si am realizat ca era doar un bustean. Ne-am mai uitat cateva minute prin jur si ne-am intors. Culmea este ca la scurt timp dupa, nici jumatate de ora, s-a dus Theo pana afara si coborase un urs aproape de gardul de langa casa si incepuse un vecin sa faca zgomot. Asa m-am ofticat ca nu am fost si eu pe faza :.

Intr-un final, experienta din Deda Bistra a fost una interesanta. Ce-i drept, nu am reusit sa facem ceea ce ne propusesem, dar ne-am ales cu o plimbare superba prin sate de munte harghitene unde nu am fi crezut ca o sa ne poarte pasii. :)



Read More




sâmbătă, 8 octombrie 2016

Harghita Rurala - Ziua 1.

Ziua 1. Toplita

Ce surpriza! Eu si Theo iar ne aflam in Gara de Nord, asteptand entuziasmati trenul catre Toplita. Stiam ca ne asteapta un drum luuuung, dar asta nu ne impiedica sa fim nerabdatori sa ne indreptam in inima tarii. Am plecat luni, pe 3 oct 2016, trenul fiind la ora 18:00. Era destul de obosita, iesind in dimineata respective de pe tura de noapte si a trebuit sa ma duc la deschiderea anului universitar. Planuiam sa dorm 2-3 ore cand ajungeam acasa, dar nu eram sigura daca ma mai trezeam asa ca am preferat sa imi gasesc ceva de facut ca sa nu adorm. Pana la urma entuziasmul m-a tinut treaza si chiar am ajuns devreme la gara. Mi-am mai verificat bagajul de cateva ori, mi-am luat un termos cu o canitate dubla de cafea la mine si am plecat spre gara unde l-am asteptat pe Theo.
Drumul a fost lung si parca a trecut destul de greu. In compatiment am mai stat cu o doamna si un domn care coborau in Gheorgheni si am mai schimbat cateva vorbe cu ei. Cand mai aveam cam o ora si ceva pana cand ajungeam am si reusit sa dorm putin.

Cand am ajuns in Toplita, cam pe la 23:30 era destul de frig si pustiu. Daca am zarit 3 oameni era bine. Drumul era putin ciudatel de la gara pana in centru si cum am zis, nicio tipenie de om. Ne-am cazat la Hotelul Mures, situat cam in centrul Toplitei, care ni se parea la fel de pustiu precum strazile. Dusul si somnul dulce au fost binevenite dupa atatea ore petrecute in tren.
De dimineata am luat micul dejun la hotel, dupa care ne-am plimbat prin oras, profitand de timpul limitat pe care il aveam inainte de trenul care avea sa ne duca in Deda Bistra.

Urmatoarele poze sunt facute intr-un cimitir, dupa cum se vede, dar din pacate nu imi amintesc numele si nici nu am reusit sa gasesc prea multe informatii despre el.

Era foarte liniste si ingrijit locul, iar privelistea care se deschidea cand ajungeai sus era foarte frumoasa.



Desi fiind un loc destinat celor trecuti in nefiinta, avea un aspect placut de gradina, reprezentand o oaza de liniste pentru cei care ajung aici.



Mai departe am continuat sa colindam orasul, care acum era plin de oameni la fiecare pas, care mai de care grabiti si mai curiosi cand vedeau doi viezuri cu ditamai rucsacurile in spate. Nu cred ca am avut timp sa facem cunostinta cu toate locurile din oras, dar in schimb am mai vizitat un cimitir (da, inca unul) si anume Cimitirul Militar Sovietic.





Aici ne-am facut si 2 prieteni simpatici care ne-au tinut companie cat timp am vizitat micul cimitir, doi caini care nu ne mai lasau in pace.





Dupa scurta vizita aici, ne-am mai plimbat alandala prin oras si ne-am dus sa cautam un local unde sa mancam. Deja nu prea mai aveam mult timp la dispozitie si cum am terminat de mancat, am pornit rapid spre gara. Noi avem un obicei cu intarziatul la tren si aproape mereu suntem la limita. Pana nu o patim, nu cred ca ne invatam minte :))

Alte poze facute prin Toplita:





Read More




Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML