vineri, 4 noiembrie 2016

La Malaiesti


Data: 29 octombrie 2016
Traseu: Busteni - Poiana Costilei - Pichetul Rosu - La Prepeleac - Cabana Malaiesti
Compania: Viezurii si prietenii lor Ilarion si Petru.

Am plecat de acasa iarasi prin munti, printre brazii si jepii carunti. :)
Daca iubesti muntele, este musai sa mergi la Cabana Malaiesti si iti promit cu mana pe inima ca te vei indragosti profund si iremediabil. Se afla la 1720m, pe versantul nordic al Bucegilor care o sa te primeasca cu niste privelisti neasteptat de frumoase, indiferent de anotimp.

Am plecat dimineata cu primul tren spre Busteni si am ajuns numai bine pentru pentru a lua mic dejunul la Rustic. Deja am facut traditie cu mesele acolo :p. Am mai stat putin, am mai baut o cafea, ne-am cumparat apa pentru a avea pe drum si am pornit catre Caminul Alpin, de unde incepe si traseul nostru. Pana in Poiana Costilei am mers fara pauza, facand galagie pe drum pentru orice eventualitate si oricum la cat radem si glumim de obicei pe traseu, ne aude toata padurea. Am ajuns repejor acolo unde am luat si prima pauza de mancare, cateva guri de cafea siiiiiii oleaca de visinata adusa de Ilarion. Aparent ii place sa care visinata pe munte aproape mereu :))

Trebuie sa recunosc, destul de buna :p

Am prins si un Ilarion in cadru :))

Dupa ce ne-am potolit foamea si ne-am odihnit putin, am pornit spre Pichetul Rosu. Eu nu am mai fost pe Take Ionescu si la cat de multe vorbe frumoase am auzit despre traseul acesta, eram foarte curioasa si entuziasmata. Cu cat urcam, cu cat incepea sa se schimbe si peisajul, devenea mai iernatic si deja se zareau Coltii Morarului mai albi. Ma gandeam deja ca poate la anul o sa ajungem si acolo. Dar momentan sa ramanem la povestea cu Malaiesti 


Schimbare de anotimp. Deja ma gandeam la vinul fiert de la cabana. :D

Pana aici totul a mers foarte smooth, cu exceptia unor gherute mai mari si mai mici pe care le-am intalnit pe o poteca cu zapada, care nu pareau nici vechi. Pacat ca nu le-am facut poza, pentru ca nu am mai zabovit in acelasi loc din cauza ca mi s-a parut ca am auzit un mor mor, desi probabil eram nitel paranoica sau incercau baietii sa ma sperie :))

Cand am ajuns la intersectie chiar ne-am intalnit cu un grup scolar, sau cel putin asa parea. Erau multi tineri care se intorceau de la Malaiesti impreuna cu niste oameni care pareau a fi profesorii lor. Imi pare rau ca nu i-am intrebat cum a fost, daca le-a placut, daca au cantat, desi fetele lor radiau, probabil mi-au raspuns prin priviri. Tot aici am mai luat o scurta pauza pentru o gura fierbinte de ceai, cateva glume, cateva poze si hop asa am "fugit" spre Prepeleac. Pus intre ghilimele, pentru ca noi niciodata nu ne grabim pe munte. Vrem sa ne simtim bine, sa ne bucuram de el, de aerul curat si de fiecare pas ce ne poarta inainte.  


Cand am ajuns La Prepeleag, am fost intampinati de o ceata foarte deasa de nu vedeam aproape nimic in afara de poteca si asta doar putin in fara noastra. Este printre clasicele trasee de munte din Bucegi si este deosebit de frumos, o sa va incante abruptul la fel de mult cum ne-a incantat si pe noi. :) Aici este o portiune de lanturi mai serioasa, care este interzisa pe timp de iarna si chiar va recomand sa o luati ca atare. In schimb, pe vreme buna este foarte faina. Noi aici am avut probleme doar cu ceata si cu vantul care incepuse sa bata destul de tare in rafale. Asa ne-am decis ca ar fi bine sa ne miscam cat mai repede in cazul in care ne-ar prinde vreo vijelie. Am trecut podetele de lemn, dar in schimb la ultimul podet am intampinat o mica probleme. Ultima treapta nu mai exista acolo si eu sunt destul de mica de inaltime si nu prea imi ajungea piciorul jos pe poteca. Asa m-am gandit eu sa improvizez nitel cu niste prize in stanca si picioarele pe lant. Cu putina frica-n suflet, dar in acelasi timp si sigura pe mine, am inaintat in felul acesta pana cand a reusit Ilarion sa imi faca o mica treapta in palmele lume si picioarele mi-au atins din nou poteca. Dupa ce a trecut toata lumea, a inceput un urcus prin jnepenis destul de accentuat pana la un punct de belvedere unde ne-am mai odihnit putin si ne-am mai bucurat de niste ceai caldut si cafea.


Siiiiiiiiiii am ajuns la cabana! Yeeey! De la punctul de belvedere coborand pana la cabana, am mai facut cam 40 de minute si au mai fost cateva zone cu lanturi, dar nimic periculos. Ne gandeam numai la ce o sa descoperim acolo si la ciorba calda care ne astepta.

Ne uitam in jurul nostru si nu ne venea sa credem cat de frumos poate sa fie aici. Am ramas muti, parca neindraznind sa zicem ceva, Incercam sa absoarbem tot ce se inalta in fata noastra.

Inconjurati de pereti stancosi :)

 A doua zi doream sa urcam spre Omu, pe hornuri, dar acest plan avea sa se schimbe peste noapte. La propriu :))

Dupa ce ne-am revenit din amutire, ne-am adus aminte ca suntem infometati. Inauntru erau multi oameni, dar am gasit o masa libera si ne-am bucurat de o ciorba calda de curcan foaaaaarte buna. Oh, si de o prajitura minunata! Stiti voi, ziua lui Theo fusese pe 24 octombrie si a mea urma sa fie pe 3 noiembrie, asa ca facusem planul sa ne petrecem ziua de nastere impreuna, undeva la mijlocul perioadei, unde altundeva decat in locul pe care il iubim cel mai mult? :) Aveam la noi niste lumanari de tort pe care le-am pus in prajiturile cu ciocolata si mere, care apropo, sunt DELICIOASE! si dupa am suflat in ele, punandu-ne cate o dorinta, care oricum era deja implinita.

La multi ani noua! :)

Toata seara a fost vesela, plina de glume si muzica. Am jucat carti, am baut vin fiert, ce sa mai, nici nu voiam sa mai plecam de acolo. Surpriza am avut-o cand am iesit din cabana la o gura de aer si sa ii sunam pe cei dragi. Ningeaaaa! Si ningea ca in povesti si era atat de fain! Deja incepuse sa se depuna un strat serios de zapada si ne cam incurca planurile pentru a doua zi, dar astea erau ganduri pentru dimineata, acum eram prea adormiti asa ca ne-am retras in jur de 9 jumatate la somn. 

Ne-am trezit in jur de 7:30 ca sa coboram la mic dejun si cam asta a fost privelistea cu care ne-am trezit:


Era clar ca trebuia sa ne schimbam planul privind Hornurile, nu mai puteam continua traseul pe acolo. In cele din urma, am luat decizia de a ne intoarce pe Valea Glajeriei, dar mai intai va mai las cateva poze de la cabana. :)



Cateva poze de grup :) 


Viezurii :)

Petru si Ilarion



Traseul in sine poate fi destul de anost, cel pe Valea Glajeriei, in sensul ca vezi mai putine lucruri spectaculoase pe drum, insa plapuma de zapada care se asternuse peste noapte schimbase total acest lucru. Totul era alb, iar brazii erau imbracati in nea si acum aveau o aura mult mai majestica. Usor, usor, chiar devenise o placere sa cobori pe aici.


Si acum din nou se schimba peisajul, devenea tot mai tomnatic, desi iarna parca incerca sa se arate stapana si la altitudini mai mici.

 Am apelat la planul de rezerva si sa ne indreptam spre Cabana Diham. Sincer, de la jumatatea traseului, nu mi-a mai placut. Era foarte monoton si urcarea catre Diham era foarte solicitanta si plina de noroi care imi dadea impresia ca nu o sa se mai termine. Ajunsesem sa ma bucur de zonele de "promenada" chiar daca erau scurte, dar asa puteam sa imi mai trag sufletul. Am ajuns intr-un final si la Cabana Diham unde ne-am odihnit si am mancat si desi nu eram tocmai in grafic cu timpul, am mai zabovit ca sa admiram privelistea din jur, unde se inalta impunator Bucsoiul. 

In stanga se pot vedea si Coltii Morarului

Cabana Diham


 Cateva poze facute pe drum cand am plecat de la cabana




Masivul Postavaru


 Aici mai pierdusem ceva timp pentru ca aparent nu o luasem pe unde trebuie si anumite marcaje nu coincidau cu traseul pe care trebuia sa mergem. Dupa cum se vede, baietii erau destul de nedumeriti. Eu si Petru nu aveam nicio treaba, in timp ce Ilarion cu Theo puneau lumea la cale, noi faceam poze peste poze si ii asteptam sa termine :))

Ce zi frumoasa era, parca imi venea sa fac cale-ntoarsa, numai acasa nu voiam sa ajung :(

  Dupa ce am terminat cu pozele, am marit pasul, acum chiar ca nu mai eram in grafic cu timpul. Of, dar era atat de fain afara! Dar Theo "haide, Denisa, haide" si eu "bineeeee, dar stai sa mai fac o poza si gata, mergem!"

Cabana Malaiesti reprezinta pentru mine una dintre cele mai frumoase experiente montane traite pana acum. Cu riscul de a ma repeta, daca iubesti muntele, este musai sa mergi la Cabana Malaiesti si iti promit cu mana pe inima ca te vei indragosti profund si iremediabil. Eu m-am indragostit si de abia astept sa-i pasesc pe carari din nou.
Read More




Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML